Categories: Actualitate

Hunedoreanul care a dat intenţionat cu maşina peste un vecin, plasat în arest la domiciliu

Bărbatul de 39 de ani, din Băcia, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Curtea de Apel Alba Iulia a decis să-l plaseze în arest la domiciliu, chiar dacă procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv.

Atila Iosif Lorincz a stat 30 de zile în arest preventiv, iar procurorii hunedoreni au cerut şi obţinut prelungirea măsurii preventive la Tribunalul Hunedoara, soluţia fiind însă contestată de inculpat. Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, decizia fiind definitivă. Suspectul are obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
Lorincz a avut şi un complice, iar anchetatorii spun că incidentul a avut loc în parcarea unui restaurant din Simeria. Victima, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Băcia, în urma unor discuţii în contradictoriu cu suspectul, vecin al său, a fost lovit cu maşina. Un alt tânăr de 24 de ani a luat parte la agresiune, au susţinut anchetatorii. Bărbatul rănit a fost dus la U.P.U. Deva, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. Individul de 39 de ani este acuzat de tentativă de omor, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Complicele său, tânărul de 24 de ani, este învinuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

23 de ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

o zi ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

o zi ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago