Categories: Sport

Hunedoreanul Bogdan Lobonț, antrenor la echipa națională U20

Fostul internațional de fotbal, hune­do­rea­nul Bogdan Lobonț (foto) a fost numit în funcția de selecţioner al noii echipe naţionale Under 20 a României.

Ca atunci când a fost convocat prima oară la Națională
„Bogdan Lobonţ este primul selecţioner al noii echipei naţionale Under 20. Fostul mare portar al echipei naţionale a României, Bogdan Lobonţ, a acceptat să preia se­lec­ţionata Under 20 a României”, a anunţat FRF, care precizează că noul selecţioner va fi prezentat oficial în perioada următoare.
Noul și totodată primul selecționer al echi­pei naționale U20, Bogdan Lobonţ a declarat că trăieşte acelaşi sentiment ca atunci când a fost convocat ca jucător pentru prima oară la echipa naţională. „Sunt bucuros şi emoţionat în acelaşi timp de alegerea făcută. Am acelaşi sentiment pe care l-am avut atunci când am fost con­vocat pentru prima dată la echipa naţională. Aştept cu nerăbdare prima acţiune, cea din septembrie, ca să ne cunoaştem. Sunt convins că împreună reuşim să scoatem maximum din potenţialul echipei, atât din jucători, cât şi din stafful tehnic”, a spus Bogdan Lobonţ.
Recent înfiinţată, echipă naţională U20 a României va participa, începând din toam­na lui 2021, într-o competiţie amicală ală­turi de selecţionate puternice ale Europei. Turneul, care reuneşte 8 selecţionate U20 de pe continent, a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiţie se oferă o experienţă internaţională jucătorilor care fac tranziţia de la nivel U19 spre naţionala de tineret.

Programul naţionalei U20 din această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluţiei pandemiei, este următorul:
2 septembrie: România U20 – Portugalia U20
6 septembrie: Anglia U20 – România U20
7 octombrie: România U20 – Cehia U20
11 octombrie: Germania U20 – România U20
11 noiembrie: România U20 – Polonia U20
15 noiembrie: Italia U20 – România U20

Echipa naţională U20 a României a fost înfiinţată în urma deciziei Comitetului Executiv din noiembrie 2020, din dorinţa de a oferi continuitate tinerelor generaţii. România este singura ţară din Europa de Est cu o selecţionată la acest nivel de vârstă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

4 ore ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

23 de ore ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

23 de ore ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

23 de ore ago