Categories: Eveniment

Hunedorean urmărit internaţional, prins la Lupeni

Anda Iovănesc

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale împreună cu cei de la Poliţia municipiului Lupeni l-au depistat vineri pe Cosmin M., de 23 de ani, urmărit internaţional pentru furt.
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie, în luna martie, Cosmin M., din municipiul Lupeni, împreună cu alţi complici, au furat dintr-o casă din oraşul german Schwalbach, bijuterii în valoare de 5.800 de euro. Câteva zile mai târziu, acţionând în acelaşi mod, hunedoreanul, împreună cu complicii, au pătruns într-o clădire din oraşul nemţesc Puttlingen, de unde au sustras bijuterii a căror valoare nu se cunoaşte încă.
Bărbatul a fost prezentat Curţii de Apel Alba, care a emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui. Acesta va sta în arestul IPJ Hunedoara, până va fi predat autorităţilor din Germania.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

7 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

7 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

7 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

7 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

7 ore ago