Actualitate

Hunedorean prins cu sute de litri de alcool de contrabandă

Un hunedorean, de 44 de ani, a fost prins de poliţiştii de frontieră, la Porţile de Fier, cu o mare cantitate de alcool ascunsă în autobuzul pe care îl conducea. 03-alcool
Contrabandistul şi-a ascuns întreaga cantitate de alcool într-un bazin construit special în compartimentul motor al maşinii. Unui poliţist de frontieră i s-a părut ceva în neregulă şi la control amănunţit al vehiculului avea să descopere nu mai puţin de 238 de litri de alcool sârbesc. Nu doar în compartimentul motor al autocarului erau rezervoare disimulate, ci şi sub scaunul şoferului, ori în zona pasagerilor.
”Poliţiştii de frontieră mehedinţeni împreună cu inspectorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au confiscat aseară 238 de litri de alcool de provenienţă sârbească. Sticlele cu alcool se aflau ascunse în cală, la motor şi sub scaunul şoferului unui autobuz de pasageri şi nu a fost declarat la controlul vamal, fiind destinate vânzării în mod ilegal în România”, a declarat comisarul Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al ITPF Mehedinţi.
Hunedoreanul de 44 de ani, Emil G., era în vizorul poliţiştilor iar la ultima cursă a căzut în plasa acestora. ”Având informaţii despre implicarea acestuia în activitatea de contrabandă şi în urma analizei de risc desfăşurate la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I de către inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră mehedinţeni, s-a dispus efectuarea în comun a unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat asupra autobuzului Setra condus de G. Emil, s-a găsit ascunsă şi nedeclarată în cala acestuia, sub scaune şi la compartimentul motor, cantitatea de 238 de litri de alcool de provenienţă Serbia”, mai spune sursa citată.
Contrabandistul a fost amendat cu 5.000 de lei şi i-a fost confiscată şi întreaga cantitate de alcool cu o valoare de aproape 8.000 de lei. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura