Categories: EvenimentFlash

Hunedorean prins cu 2 kilograme de canabis în BMW

Loredana Goangă

Luna a început în forţă pentru poliţiştii de la Serviciul pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Hunedoara, asta după ce ei au prins trei bărbaţi cu droguri asupra lor. Cei trei sunt din Hunedoara, şi au fost surprinşi având în maşină două kilograme de canabis. Dintre toţi, numai unul singur, Gheorghe Covaciu (foto), a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia instanţei a fost contestată de Covaciu, soluţia finală urmând să fie dată de magistraţii de la Curtea de Apel Alba.
Potrivit unor surse, oamenii legii l-au aşteptat pe Covaciu, când s-a întors din străinătate, acasă, la Hunedoara. Poliţiştii au organizat două filtre, la benzinăria OMV din Hunedoara, şi pe o stradă mai lăturalnică, pe unde se aşteptau ca hunedoreanul să revină acasă. Bărbatul a fost oprit în jurul orei 4, în dimineaţa zilei de marţi de către un echipaj al Poliţiei Rutiere, iar după ce a coborât din maşină, au venit şi poliţiştii de la Crimă Organizată. Ca să scape de oamenii legii, hunedoreanul a încuiat autoturismul şi a aruncat cheile acestuia, ştiind că risca să fie prins cu drogurile la el. Dar, poliţiştii nu au putut fi fentaţi, astfel că, până la urmă, s-a ajuns în situaţia în care unul dintre geamurile BMW-ului condus de Covaciu, a fost spart. Astfel, s-au găsit în BMW, întâi, un kilogram de canabis sub un scaun, iar cel de-al doilea kilogram de droguri a fost descoperit a doua zi. Gheorghe Covaciu este recidivist, el mai având probleme cu legea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

18 minute ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

20 de minute ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

20 de minute ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

21 de minute ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

24 de minute ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

24 de minute ago