Categories: Ultima Ora

Hunedoara: Cinci persoane au ajuns la spital, în urma unui incendiu

Cinci persoane din municipiul Hunedoara au ajuns la spital, în această seară, în urma izbucnirii unui incendiu, într-un apartament situat în cartierul Micro 6.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în jurul orei 19, pe strada Siretului, unde o locuinţă situată la etajul doi al unui bloc ardea mocnit. Din primele cercetări efectuate de echipajele sosite la faţa locului, se pare că focul izbucnise din cauza unui aparat electric lăsat sub tensiune. Mai grav este că în momentul producerii incendiului, în interiorul locuinţei se afla o singură persoană: o fetiţă de numai patru ani. Copila pornise televizorul, când priza a făcut o flamă şi focul a început să se extindă. A ieşit rapid pe geam, şi şi-a strigat bunica, aflată în faţa blocului.
”Adunam hainele, când nepoata a ieşit pe geam şi mi-a zis să urc sus, că a puşcat priza. A vrut să se uite la desene şi când a aprins televizorul a explodat priza. Nu e prima dată când avem probleme cu curentul electric, se suprasolicită reţeaua pe casa scării şi ar trebui să fie efectuată o expertiză”, a declarat bunica fetiţei. Din fericire, copila nu a păţit nimic. Iar asta pentru că un tânăr de 18 ani a intrat în apartament şi a salvat-o.
”În urma incendiului, cinci persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon – trei femei, dintre care una a suferit şi un atac de panică, un bărbat în vârstă de 71 de ani, şi un tânăr de 18 ani – care a suferit şi arsuri de gradul 1 la picior, după ce a intrat în locuinţă pentru a salva o fetiţă. Toţi cei răniţi sunt vecini de la etajele trei şi patru. Nu se pune problema de o suprasolicitare a reţelei electrice, a fost ceva sub tensiune, aflat în apropierea unor materiale inflamabile, şi astfel a izbucnit incendiul”, a precizat cpt. Ovidiu Oprean, comandantul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara. (Cristina Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

2 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

2 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

2 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

2 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

4 ore ago