Sport

Hunedoara a pierdut nemeritat în deplasare la Dej

Cealaltă echipă din județ care a avut de disputat  o restanță în campionat, CS Hunedoara, a pierdut  la Unirea Dej, cu 2-1, în condițiile în care hunedorenii au avut doar 13 jucători trecuţi pe foaia de joc din cauza celor şapte absenţe cauzate de covid.

Antrenorul Raul Spătaru nu i-a putut folosi nici pe  Banac şi Kovacs  acidentați chiar în debutul partidei, iar Săndulache a fost eliminat pe final de joc. În cele din urmă cei de la Unirea Dej s-au impus cu 2 – 1, acelaşi scor cu care Hunedoara a pierdut patru din cele cinci meciuri în deplasare susţinute în acest campionat!

Unirea Dej a deschis scorul prin Andrei Pop, hunedorenii au egalat prin Săndulache, iar golul victoriei a fost înscris de Kereki.

„A fost un joc echilibrat, ba chiar în repriza a doua noi am avut mai multe ocazii decât ei. Ne-am creat situaţii bune de a marca, inclusiv pe atac trei contra doi, dar nu am reuşit să înscriem. Ne-a lipsit Iacob, suspendat după eliminarea gratuită din meciul precedent. Şi acum arbitrajul a fost cum a fost, Săndulache fiind eliminat din postura de ultim apărător la o fază la care nici măcar fault nu a fost. Ne este foarte greu, pe lângă că suntem foarte puţini în urma îmbolnăvirilor, vedeţi că mai apar şi accidentări şi suspendări. Sper ca până la jocul cu Alba de sâmbătă să recuperăm măcar unul dintre cei doi accidentaţi de astăzi. Vreau să mai spun că tot meciul antrenorul lor ne-a înjurat, a avut un comportament ca la uşa cortului, a creat o atmosferă cum nici la liga a cincea nu vezi la noi”, a declarat după meci Raul Spătaru, antrenorul principal al hunedorenilor.

Programul etapei a IX-a

Seria VII-a

Minerul Costeşti – Flacăra Horezu

Viitorul Dăeşti – CSM Deva

Viitorul Șelimbăr   – Gaz Metan Mediaş 2

Gilortul Tg. Cărbuneşti  – Măgura Cisnădie

Hermannstadt 2   – Jiul Petroşani

 

Seria a IX-a

Avântul Reghin – Unirea Dej

Industria Galda – CS Ocna Mureş

Sticla Arieşul Turda – Unirea Ungheni

CS Hunedoara – Unirea 1924 Alba Iulia

CSO Cugir – Sănătatea Cluj-Napoca

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura