Infractorul din Valea Jiului, Alin Constantin Armeanu, care are la activ mai multe condamnări pentru furt din autoturisme, în special din taxi şi maxi taxi, aflat acum într-un spital penitenciar, speră să-i convingă pe judecători să-i micşoreze pedepsele. Până acum, n-a avut succes şi cererile sale au fost respinse pe bandă rulantă.
Individul de 32 de ani a spart mai multe autovehicule de transport persoane din care a furat bunuri şi bani, fiind condamnat la nu mai puţin de 10 ani de închisoare. Nu este singurul dosar în care este tras la răspundere pentru furt, în unele fiind deja pedepsit, iar altele sunt pe rolul instanţei. Alin Constantin Armeanu a cerut revizuirea dosarelor, recidivistul fiind nemulţumit de pedepsele mari, iar una din solicitările sale s-a discutat, ieri, joi, la Judecătoria Petroşani.
Armeanu a fost prins în flagrant după ce a spart mai multe autovehicule într-o singură noapte, iar complice îi era o adolescentă de 17 ani din localitatea Petrila. Hoţul avea asupra lui mai multe instrumente cu care acţiona, dar şi bunuri şi sume de bani a căror provenienţă nu o putea justifica, au explicat poliţiştii la momentul reţinerii. Bărbatul a obţinut clemenţa unora dintre păgubiţi, însă, acest lucru nu l-a salvat de la o pedeapsă drastică. Judecătorii de la Petroşani l-au condamnat pentru furt calificat la patru ani închisoare pentru fiecare spargere şi au adăugat un spor de o treime din totalul pedepselor, respectiv şase ani. Astfel, pedeapsa rezultată este de 10 ani închisoare cu executare.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…