Recidivistul i-a anunțat intenția de a goli de bunuri casa unui vecin de cartier.
Înainte de a da atacul s-a întâlnit cu fratele victimei și, după ce l-a chestionat subtil despre păgubit, i-a spus calm: „stai liniştit, că nu merg eu la casa fratelui tău, pentru că nu am ce lua de acolo”. După câteva ore, la lăsarea întunericului, a dat atacul. Bărbatul a furat din casa fratelui amicului său mai multe bunuri, inclusiv o butelie pentru aragaz și un monitor pentru calculator. Hoțul nu știa însă că victima avea o cameră de supraveghere montată în imobil, așa că a fost prins imediat. Procurorii l-au trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată iar Judecătoria Petroșani l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Totodată, recidivistul trebuie să achite și 4.500 lei, sumă ce reprezentă contravaloarea bunurilor sustrase. (M. Gânju)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…