Categories: EvenimentFlash

Hoţul-alpinist a fugit cu două kilograme de bijuterii din aur

Carmen Cosman

Poliţiştii hunedoreni încearcă să dea de urma hoţului care a sustras peste două kilograme de bijuterii de la un stand din interiorul complexului comercial Jiul Shopping Center (foto). Anchetatorii iau în calcul inclusiv varianta ca făptaşul să fie chiar cel care anul trecut a prădat magazinul Ulpia Shopping Center din Deva.

A coborât de la etaj pe o cordelină
Bijuteriile furate de la Petroşani au fost estimate la peste 300.000 de lei. Poliţiştii susţin că au un cerc de suspecţi, dar deocamdată nu au reuşit să-l identifice pe făptaş. Hoţul a acţionat cu multă precizie şi fără să se teamă de camerele de supraveghere cu care centrul comercial este împânzit. Bărbatul a rămas ascuns în magazin după ora închiderii şi, când s-a văzut singur, s-a pus pe treabă. Din standul unui magazin a sustras bijuterii de diferite modele, iar apoi a părăsit complexul, coborând de la etajul 3 cu ajutorul unei cordeline de alpinism. Poliţiştii au fost alertaţi abia vineri dimineaţa de către reprezentanta unei firme de pază, care a sesizat furtul, mai ales că făptaşul îşi lăsase cordelina atârnată pe zidul magazinului. Numai că poliţiştii au o misiune dificilă, pentru că de mai bine de un an, nu au reuşit să găsească autorul unui furt aproape tras la indigo, ce s-a produs în magazinul Ulpia Shopping Center din Deva. Şi în acel caz, o persoană a rămas ascunsă în centrul comercial, iar după închiderea magazinului, a jefuit un stand de bijuterii. Singura diferenţă este că atunci, hoţul a ieşit centrul comercial printr-o gaură pe care a făcut-o în geamul uşii din spate.  “Se iau în calcul toate variantele, inclusiv că ar fi aceeaşi persoană. Se fac cercetări cu privire la modul de operare”, a precizat Adriana Voina, din cadrul IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

9 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

9 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

9 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

9 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago