Hoţii de la partere, trimişi la închisoare
Doi bărbaţi din Orăştie şi un adolescent de 17 ani au fost autorii mai multor furturi din locuinţe. Faptele au avut loc în perioada stării de urgenţă, iar vizate erau strict apartamentele de la parterul blocurilor.
La o ”lovitură”, cei trei au fost surprinşi de proprietarul casei. Ionatan Ovidiu Balaci şi Constantin Robert Gligoresc au fost judecaţi pentru furt calificat şi tentativă la comiterea acestei infracţiuni. Cei trei au furat bani, electronice şi bijuterii din aur, iar prejudiciul a fost recuperat doar pe jumătate. În faţa judecătorului nu şi-au recunoscut faptele, însă probele adunate de anchetatori au arătat fără dubii că sunt vinovaţi.
De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia le-a respins, zilele trecute, acţiunea prin care încercau să anuleze soluţia magistraţilor Judecătoriei Orăştie. Astfel, Ionatan Balaci a primit 1 an şi 4 luni de închisoare, cât şi pedeapsa amenzii de 2.000 lei. Complicele său, Constantin Gligoresc, a primit aceeaşi pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Adolescentul a scăpat cu o măsura educativă neprivativă de libertate. (M. Gânju)