Actualitate

Hoţii dau lovituri la persoanele vârstnice

Doi bărbaţi şi o femeie, din Călan, au furat de la un vârstnic de 79 de ani suma de 6.500 de lei.

”Poliţiştii din Călan, în urma activităţilor specifice desfăşurate, într-un dosar penal privind furtul sumei de 6.500 lei din locuinţa unui bărbat în vârstă 79 de ani, din Călan, au pus în executare un număr de trei mandate de percheziţii domiciliare, iar în baza mandatelor de aducere emise, au fost conduşi la sediul poliţiei trei suspecţi, împotriva a doi dintre aceştia, un bărbat de 44 de ani şi o femeie în vârstă de 39 de ani, fiind luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, persoanele în cauză fiind depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva”, a precizat IPJ Hunedoara. Anchetatorii au întocmit un dosar penal pe numele celor trei şi cer arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a doi dintre suspecţi, dar şi control judiciar împotriva celui de al treilea suspect.
O altă victimă a hoţilor a fost o femeie de 76 de ani, cu handicap de auz şi de vorbire, care locuieşte singură în municipiul Brad.
Autorii furtului, un bărbat în vârstă de 41 de ani şi o femeie în vârstă de 34 de ani, ambii din municipiul Brad, au pătruns în casa femeii şi i-au furat suma de 19.600 de lei. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Brad au reuşit să recupereze prejudiciul, banii fiind restituiţi până la ultimul leu victimei. Autorii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru infracţiunea de furt calificat. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura