Actualitate

Hoţi prinşi cu ţigările în sacoşe

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 4 martie, în jurul orelor 02:10, poliţiştii din municipiul Lupeni au surprins în flagrant doi tineri, în vârstă de 17 şi respectiv 21 de ani, ambii din Lupeni, în timp ce încercau să părăsească un magazin din localitate, având asupra lor două sacoşe ce conţineau 148 de pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare totală de 3.000 de lei.

Poliţiştii au stabilit că tinerii au sustras ţigările din magazin, după ce au pătruns în incintă prin efracţie, spărgând un geam. Cei doi au fost duşi la sediul Poliţiei Lupeni, unde în urma administrării probatoriului, s-a dispus reţinerea acestora pentru o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din probatoriul administrat, poliţiştii au stabilit că, în cursul aceleiaşi nopţi – în prealabil – în jurul orei 00:00, cei doi s-au deplasat la E.M. Lupeni pentru a fura fier vechi, însă nu au reuşit, întrucât în incinta acestei unităţi erau mai mulţi mineri.
Sâmbătă, cei doi hoţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu propunerea de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile. Faţă de minor, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe 60 de zile, în timp ce tânărul de 21 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor doi. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura