Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, unul dintre minori, de exemplu, a intrat în curtea unei case din Lupeni, prin escaladarea gardului, iar după ce a spart un atelier de lăcătuşerie, a furat mai multe scule în valoare de peste 200 lei. Alţi doi dintre hoţi, cu vârste de 14 şi 16 ani, au spart geamul unei clădiri ce aparţine de primăria localităţii, după care au furat din incinta acesteia mai multe scule electrice şi stâlpi din ţeavă metalică în valoare totală de 1.800 lei. Cel de-al patrulea suspect – E.C., de 15 ani – i-a furat unui bărbat lanţul de aur de la gât, smulgându-l. Toţi cei patru hoţi au fost audiaţi şi sunt cercetaţi, în continuare, pentru furt calificat. (C. Ghenea)
Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…