Stiri

Hoţi de motorină, prinşi


Trei tineri din municipiul Hunedoara au ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce au furat 400 de litri de motorină, din rezervorul unui TIR parcat pe DN 7, în Orăştie. Culmea este că furtul a fost comis în timp ce şoferul era chiar în cabină, dar pentru că se odihnea, nu a sesizat nimic din ce se întâmplase. De fapt, nu şi-a dat seama că a fost furat, decât după ce a părăsit judeţul. S-a întors, însă, la Orăştie, unde a sesizat Poliţia, iar oamenii legii i-au prins pe infractori. „Aceştia se numesc: Vasile S., de 25 de ani,  Paul H., de 22 de ani şi  Sergiu P., de 25 de ani, toţi din municipiul Hunedoara. Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (C. Ghenea)

One thought on “Hoţi de motorină, prinşi

  • datile de lucru si atunci nu o sa se mai fure vdeti si voin de aia din parlament cat fura miliarde nu noi sunteti niste politai de toata pulaaaaaa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura