Actualitate

Hoţi de fier prinşi după furturi la Mina Paroşeni

Perimetrul minier aflat în ecologizare este o adevărată mină de aur pentru hoţii de fier vechi, numai că aproape de fiecare dată cei care se încumetă să fure sunt prinşi.
Este şi cazul a şase persoane din Vulcan, prinşi în urma unei acţiuni la Aninoasa. Poliţiştii efectuau un control în trafic şi au oprit un bărbat de 31 de ani, din municipiul Vulcan, care conducea pe DN66A, pe sensul de deplasare Vulcan-Petroşani, o autoutilitară încărcată cu deşeuri de fier, a căror provenienţă bărbatul a declarat că este E.M. Paroşeni. În autoutilitară, poliţiştii au mai identificat alţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 52 de ani. Cei şase au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Alţi nouă hoţi au fost prinşi de poliţiştii de siguranţă publică şi cei ai Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan, care au observat două autoturisme ce staţionau în zona Minei Paroşeni şi care nu îşi justificau prezenţa.
„În urma verificărilor, au fost identificaţi cei doi conducători auto (în vârstă de 23 şi de 39 de ani), precum celelalte nouă persoane (cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani) prezente la faţa locului, iar în interiorul autoturismelor au fost găsite componente de fier sustrase de la Mina Paroşeni“, a informat IPJ Hunedoara. Şi în acest caz, poliţiştii efectuează cercetări privind comiterea infracţiunii de furt calificat. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura