EvenimentFlash

Hoţi de cablu telefonic, la atac de poliţişti

Livia Botici

Doi tineri din municipiul Hunedoara, unul de 20 de ani şi celălalt de 33 de ani, au fost prinşi în flagrant de un om al legii, în timp ce furau cablu telefonic de pe un stâlp. Văzându-se descoperiţi, cei doi hoţi l-au atacat pe poliţist, încercând să scape de repercusiunile nelegiuirii lor.

În concediu, dar totuşi, la muncă

Sâmbătă, aproape de miezul nopţii, cei doi bărbaţi „munceau” de zor pentru a fura cablul telefonic din apropierea zonei de agrement de la Cinciş. În timp ce aceştia trebăluiau, un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Hunedoara, aflat în concediu de odihnă în acea zi, a observat că un stâlp de susţinere a cablurilor de telefonie se află căzut în mijlocul drumului. „Având cunoştinţă că pe raza comunei Teliucu Inferior, în special în acea zonă, au fost comise mai multe furturi de cabluri telefonice, care fac obiectul unor dosare penale aflate în lucru, poliţistul a coborât din autoturism şi a observat în zona stâlpului două persoane, care purtau pe cap lanterne tip miner. Agentul de poliţie le-a întrebat pe cele două persoane care este motivul prezenţei lor în acel loc, însă cei doi s-au îndreptat spre omul legii fără să-i răspundă, cu intenţia de a-l ataca”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Pe unul l-a imobilizat

Neştiind că acea persoană care le-a stricat treaba este, de fapt, un om al legii, tinerii au sărit la bătaie. Luptându-se cu amândoi, la un moment dat, poliţistul a reuşit să-l imobilizeze pe unul dintre agresori, timp în care, celălalt s-a făcut nevăzut. Din nefericire pentru el, deşi credea că a scăpat, după puţin timp, fugarul a fost prins de colegii de serviciu ai omului legii, care au fost anunţaţi, prin apel la 112, de cele petrecute. Cei doi hoţi agresori sunt cercetaţi acum, în libertate, pentru furt calificat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura