”În urma verificărilor în teren efectuate cu sprijinul reprezentanţilor Ocolului Silvic Râu de Mori, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 42 de ani, din comuna Râu de Mori, a tăiat doi arbori specia anin de pe raza localităţii Sibişel, arbori care nu prezentau amprenta dispozitivului silvic de marcat. Totodată, la faţa locului au mai fost identificate cinci cioate ce provin din tăierea a cinci arbori specia anin, care, de asemenea, nu prezentau amprenta dispozitivului silvic de marcat, arbori ce s-a stabilit că au fost tăiaţi de un bărbat de 32 de ani, din comuna Rîu de Mori”, a arătat IPJ Hunedoara. Poliţiştii îl cercetează penal pe cel suspectat de furt de arbori. (M. Gânju)