Clubul sportiv Heian Deva organizează un stagiu de pregătire, la care „maestrul de ceremonii” va fi celebrul antrenor italian Mirio Maninni, centura neagră 7 dan. Împreună cu el, la antrenamente vor participa şi doi invitaţi speciali, şi anume: campioana mondială şi lidera clasamentului WKF la juniori, Dorota Balciarova, precum şi Peter Fabian, ocupantul locului cinci în clasamentul mondial WKF. Stagiul va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, în perioada 26-30 decembrie, şi este organizat la iniţiativa şi cu eforturile antrenorilor Oana Tomiuc şi Marius Biji (foto), de la clubul Heian Deva. Vom reveni cu amănunte în pagina sport de mâine.
Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…
Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…