Comunitate

Haţegul a votat pentru continuarea investiţiilor

Magdalena Şerban04 Primar Hateg

Şi oraşul Haţeg şi-a reales primarul din ultimii patru ani. Liberalul Marcel Goia (foto) a promis continuitate, iar haţeganii au votat pentru acest lucru. Lista de investiţii pe care edilul şi-a asumat-o în campanie este una ce urmează să fie pusă în practică, demersurile fiind deja făcute.
„Avem nouă consilieri de la PNL şi opt de la PSD în componenţa Consiliului Local. Cele 60 de procente cu cât am fost ales mă onorează şi doresc să le mulţumesc haţeganilor care mi-au acordat votul lor, investind încredere în proiectele pe care am reuşit să le dezvolt pentru comunitate sau care urmează să le implementez. Aş trece în revistă faptul că s-au prevăzut alocări bugetare locale pentru modernizarea străzilor Vasile Alecsandri, Magnoliei, Valeriu Popovici, Tudor Arghezi şi Victor Bontescu, extinderea reţelei de alimentare cu apă pe strada Ciprian Porumbescu, introducerea alimentării cu apă şi a canalizării pe strada Parcului, extinderea iluminatului public, introducerea canalizării pe strada Arsenie Boca şi Silvaşu de Sus, montare sistem de supraveghere video a oraşului şi amenajare a unui teren de sport cu suprafaţă sintetică. În paralel, se fac demersuri la Ministerul Transporturilor şi Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului, pe latura sud-estică. De asemenea, dorim atragerea de fonduri europene pentru modernizarea şi reabilitarea spitalului din localitate, costul lucrărilor fiind estimat la 2,2 milioane de euro. Există studiu de fezabilitate întocmit şi aşteptăm axele de finanţare. Din fonduri europene, urmărim şi construirea unei noi şcoli gimnaziale, demers pentru care proiectul e finalizat şi terenul este deja achiziţionat. Ne mai dorim să facem un bazin de înot. Asta, pentru a le suplimenta haţeganilor posibilităţile de petrecere a timpului liber şi să nu mai fie nevoiţi să meargă la Hunedoara sau Geoagiu, pentru a face o baie la piscină. Totodată, vom continua modernizarea străzilor laterale din Nălaţ Vad. Un alt proiect ambiţios este amenajarea în cadrul Colegiului Naţional I.C. Brătianu a unui corp de clădire în care să funcţioneze o secţie tehnologică (10 clase). Mai vizăm reabilitarea termică a blocurilor. Fie că e vorba de modernizarea reţelei de drumuri, reabilitarea infrastructurii de apă şi canal, eficientizarea iluminatului public, vom interveni pe străzile Matei Corvin (apă, curent, asfalt), Octavian Goga (canalizare), 1 Mai (apă, canalizare, asfalt), Mihai Eminescu (asfalt până la staţia de transfer), Traian Vuia (canalizare şi asfalt), I.L. Caragiale (asfalt în perimetrul Bisericii Ortodoxe). Ne mai preocupă amenajarea aleilor din cimitirul orăşenesc, trotuarul pe strada Horia (până la terenul pentru târgul de animale) şi pe Progresului (până la fosta fabrică de bere). Aş mai vrea să întemeiem un muzeu al ţării Haţegului, în colaborare cu ceilalţi primari din zonă, aici venind mulţi turişti”, a precizat Marcel Goia, edilul-şef din Haţeg.
Potrivit primarului, prioritare rămân atragerea de investitori şi crearea de noi locuri de muncă. Acesta vrea să reuşească să implementeze tot ce şi-a propus pentru următorii patru ani, mai ales că a decis să fie ultimul său mandat în fruntea comunităţii haţegane.

One thought on “Haţegul a votat pentru continuarea investiţiilor

  • Nu mai are scris nici un proiect.Ca sa faca investitii ii trebuie proiecte si bani.Bugetul local ii ajunge pentru salarii in primarie iluminat public si intretinere.Sigur o sa primeasca bani de la Consiliul Judetean ! Asa cum au votat hateganii !Daca toate localitatile care au avut primari liberali ex. Rau de mori,g-ral Berthelot etc.,au votat pentru realizari aceiasi primari ,ONOR !,pentru ca au avut realizari,la Hateg in schimb nimic major cateva proiecte continuate de la Timis.Dar Hategul stapanit de clanuri liberale au votat pentru altceva …. pentru linistea lor ! Locuri de munca caldute date pentru sustinatorii de partid ,la Apaprod nu mai incap in birouri la Bucuraprest la fel,toata lumea isi face treaba si acasa si la firma in acelas program de 8 ore,tiganii nu se mai trezesc la ora 4 sa mature orasul ci la 8 odata cu domnii,la spital infirmiera este asistenta iar asistenta doctor ! si asa cu toate familiile si rubedeniile au votat pentru liniste stiind ce pierd in cazul unui esec a lui Goia !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura