Categories: Comunitate

Hărăul, între muncă şi sărbătoare

Magdalena Şerban

Primarul comunei Hărău, Dorin Ioan Jibetean (medalion), susţine că cine munceşte are dreptul să se bucure şi de distracţie. Ca atare, pe lângă lucrările de alimentare cu apă în satele comunei, la Hărău, lumea are parte şi de sărbători.

Primarul, pe post de DJ
„Anul acesta, am sărbătorit Ziua Copilului, când am organizat o discotecă în aer liber pentru copii de toate vârstele. A urmat o caravană a Zilelor maghiare, în iunie, când am avut ca oaspeţi actori din Ungaria, care au pus în scenă piese de teatru, spre satisfacţia tuturor celor prezenţi în sala Căminului Cultural din Hărău. Apoi, am organizat o nedee, la căminul din Bârsău, cu muzică, joc şi voie bună. La această sărbătoare am avut discotecă, iar DJ-ul am fost chiar eu. Nedeia din acest an reprezintă un nou început, pentru că a fost reluată după o pauză de 18 ani. Un alt eveniment cultural deosebit, ce a avut loc în satul-centru de comună de data aceasta, a fost nedeia din duminica de dinaintea Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Asta, cu ajutorul Fundaţiei umanitare «Sara Maria Vest», care a pus în scenă un amplu spectacol de muzică populară, susţinut de nume consacrate ale folclorului românesc. Am fost ajutaţi de mulţi sponsori, fără de care nu puteam organiza nici un eveniment, deoarece bugetul nu ne permite”, a spus edilul şef al comunei Hărău.
În cea de-a doua parte a anului, urmează organizarea unei petreceri tradiţionale în satul Chimindia, iar mai târziu, în toamnă, „Sărbătoarea fiilor satului”, în Banpotoc. „Cu toate că nu mai avem un director de cămin cultural de peste 12 ani, iar în momentul de faţă nu putem angaja pe nimeni pe acest post, facem tot posibilul pentru a organiza evenimente culturale şi artistice, prin care să revenim la o viaţă mai frumoasă şi satisfacţie sufletească, iar cât de curând posibil, intenţionăm să începem repunerea în valoare a unor tradiţii populare specifice zonei noastre”, a adăugat primarul Dorin Ioan Jibetean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

JAF DE O VIOLENȚĂ EXTREMĂ ÎN ORĂȘTIE: Vânzător lovit și prădat de încasări în plină seară! Poliția a identificat un suspect

Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

o zi ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

o zi ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

o zi ago