Categories: Comunitate

Hărău: investiţiile din bani europeni, în implementare

Magdalena Şerban

Conducerea comunei Hărău are patru proiecte câştigate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Două sunt în lucru, iar celelalte două urmează să ia startul în teren, la anul.

„Modernizarea prin asfaltare a drumurilor de interes local din cele patru sate aparţinătoare este un program investiţional în valoare de un milion de euro. Ce a fost prevăzut pentru Banpotoc s-a finalizat, urmând să se întâmple acelaşi lucru şi cu restul. În săptămâna aceasta, la Bârsău mai trebuie turnat pe o singură stradă al doilea strat de uzură, iar pentru primăvară vor rămâne de rezolvat Hărău şi Chimindia. Lucrările au fost începute în acest an. Tot prin AFIR mai avem canalizarea. Aici intră racordurile individuale şi modernizarea staţiei de epurare din localitatea principală. Am început cu prioritate în Bîrsău şi Banpotoc, pentru a putea termina lucrările de canalizare mai întâi, respectând ordinea firească a lucrurilor. Continuăm şi în celelalte sate. Nu puteam turna asfalt şi după, să venim să spargem pentru canalizare. Şi căminele culturale din Banpotoc şi Chimindia vor beneficia de sprijin european (câte 250.000 de euro fiecare), urmând să fie modernizate, reabilitate şi dotate. Vom înlocui acoperişul, le vom izola termic, vom monta sistem de încălzire nou, vom face extinderi, parcări şi, bineînţeles, tot ceea ce e necesar. După ce vom parcurge procedurile de avizare, vom scoate la licitaţie lucrările, astfel încât în primăvară să dăm undă verde în teren”, a spus Lucian Mihael Albu Weber (medalion), primarul comunei Hărău. Legat de contabilizarea anului 2019 din punct de vedere investiţional, acesta crede că nu este unul destul de bun.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

13 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

13 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

13 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

13 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

13 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

13 ore ago