Hărău: investiții la foc continuu

Magdalena Șerban

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) oferă adminis­tra­ției publice din Hărău șansa de a pune la punct două edificii care necesitau modernizare, utilitatea lor urmând să se dovedească mai ales în anii ce vin. E vorba despre școlile din satele Chimindia și Bârsău. Recent, la București, primarul Lucian Michael Albu Weber a parafat cele două contracte de finanțare ce însumează 2.200.000 de lei.

 

Au în perspectivă

,,Am semnat contractele de finan­țare, așa că urmează licitația și de­ma­rarea lucrărilor. Reabilitarea celor două școli are ca obiectiv eficientizarea energetică a clădirilor. Dacă vor mai fi necesare și alte lucrări care nu intră în planul de finanțare, atunci vom veni noi cu contribuția de la bugetul pro­priu, astfel încât la final, totul să fie par­curs așa cum trebuie, și nu pe bucăți. Dar doar dacă situația o cere. Nu există cotă de cofinanțare la astfel de demersuri. În timp, starea școlilor s-a deteriorat, noi făcând doar mici lucrări precum zugrăveli sau diverse reparații. Dar acum se va înlocui acoperișul, se vor schimba geamurile, pardoselile, ușile, sistemul de încălzire, se va exe­cuta izolarea termică, adică absolut tot ce e nevoie. Sistemul actual de în­căl­zire va fi și el înlocuit. Sunt centrale pe lemne, dar au multe ore de func­țio­nare, sunt vechi și în mod clar trebuie schimbate. Vedem cum sunt și ca­lo­riferele și țevile, în urma raportului de evaluare. Dacă tot facem un lucru, să-l facem de calitate, nu să ne trezim peste un timp că ne mai trebuie nu știu ce. Deși momen­tan, în cele două școli nu există activitate, comasând în­vă­ță­mântul la centru, avem în plan să mo­der­nizăm (prin reabilitare și extindere) și școala din Hărău, așa că pe parcursul perioadei respective ne vor fi de folos cele două clădiri. Apoi, intenția noastră e să le schimbăm destinația”, a anun­țat Lucian Michael Albu Weber (foto), primarul locului. De altfel, acestea nu sunt singurele proiecte eligibile prin axa PNRR ale conducerii publice de aici, ci în urma finanțării europene câștigate de municipalitatea din Deva în parteneriat cu orașul Simeria și comunele Băcia, Certeju de Sus, Șoimuș, Pestișu Mic, Cârjiți și Cerbăl, 14 microbuze electrice (fiecare cu stația de reîncărcare aferentă și încă 3 stații de reîncărcare suplimentare) vor fi puse în circuitul de transport public, rezolvând astfel o doleanță comună. Demersul însumează aproximativ 4,25 milioane euro.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

7 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

7 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

7 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

7 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

7 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

7 ore ago