Categories: Comunitate

Hărău, în 2025

Magdalena Șerban

Impozitele și taxele locale nu s-au majorat la Hărău, asta în ciuda nevoii de bani pentru a se asigura cofinan­țarea la proiectele investiționale câș­tigate pe axele guvernamentale și europene.

Conform legii, nimic mai mult
„Am aplicat doar indicele ratei in­fla­ției, adică 10,4%. Codul Fiscal trebuie respectat. Se pot face plăți în numerar, prin virament bancar, cu cardul sau în sistem electronic, acce­sând CityOn.ro. Ca grad de încasare pentru 2024, am avut 90%“, a comu­ni­cat primarul din Hărău, Lucian Michael Albu Weber (foto).

Foarte multe investiții
De la bugetul mult așteptat de aleșii locali, edilul ar vrea doar să fie unul care să permită susținerea demer­su­rilor investiționale. ,,Avem nevoie de alo­cări mai mari ca cele de anul trecut, cofinanțările la proiecte ajungând la 2,7 milioane de lei. Sunt multe obiective ca drumurile, gazul metan, reabilitările și modernizările la cele două școli (Chi­mindia și Bârsău), drumurile agricole, parcul fotovoltaic, iluminatul stradal (am depus la finele anului trecut și pentru celelate 2 localități și ne-a fost acceptat proiectul), mai e de terminat școala, în circa o lună urmând inau­gu­rarea, etc. Prin Grupul de Acțiune Locală am vrea să realizăm o capelă mortuară în Hărău. Vor fi 67.000 euro fără TVA ca alocări. Așa că fie facem capelă, fie amenajăm zona din fața parcului, iar în acest caz capela o vom materializa din bugetul local. Mai avem depuse prin Compania Națională de Investiții (CNI) o bază sportivă, un cămin, mai vreau să mai depun pentru 2 dispensare medicale (unul în centrul de comună și celălalt în Banpotoc), iar școala vreau să o cuprind pe ADR Vest pentru modernizare. Clasele V-VIII, mai exact. Am făcut I-IV. Mai sunt clădirea fostei școli din Banpotoc, un Centru de zi pentru persoane vârstnice, iar pen­tru valea din Banpotoc și cea din Bârsău caut surse de finanțare pentru de­colmatare și îndiguire. Le-am putea prelua de la Apele Române, fiind schimbată legislația în acest sens și am putea depune noi proiecte“, a conclu­zionat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

2 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

21 de ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

o zi ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

3 zile ago