Categories: Comunitate

Hărău: deşi există lemn din plin, nimeni nu vrea să-l exploateze

Magdalena Şerban

Administraţia din Hărău va asigura lemnul de foc pentru instituţiile publice de pe raza comunei, însă din cauză că nici o firmă specializată în exploatare de masă lemnoasă nu se arată interesată să-şi desfăşoare activitatea în zonă, populaţia nu va beneficia de ajutor pentru iarnă.

„Cât priveşte unităţile de învăţământ, dispensarele medicale şi primăria, suntem în pregătiri pentru a le asigura necesarul de lemne, adică un total de aproximativ 150 de metri cubi. La căminele culturale nu e cazul, pentru că se află în proces de reabilitare şi doar când vor fi gata centralele termice se va pune problema includerii lor pe listă. Aparţinem de Ocolul Silvic Simeria, iar în proprietatea comunală sunt 433 de hectare de fond forestier. Există marcaje şi se poate face exploataţie în orice moment. Din păcate, localnicilor nu le putem oferi nici un fel de ajutor, cu toate că avem posibilitatea să le furnizăm lemn. L-am fi putut da la un preţ bun, undeva la 100-120 de lei metrul cub, adică de circa trei ori mai puţin comparativ cu preţul pieţei. Din pricină că e unul destul de subţire, firmele de profil nu vor să-l exploateze. Nu găsim doritori, deşi avem disponibili vreo 500 de metri cubi. Mai toţi îşi doresc lemn gros, pădurea să fie chiar lângă şosea şi dacă se poate, când îl taie să cadă direct în camion. Omul l-ar cumpăra, dar conform legii nu ai voie să exploatezi dacă nu eşti societate autorizată. Lanţul slăbiciunilor”, a spus primarul din Hărău, Lucian Mihael Albu Weber (foto). Potrivit acestuia, în cea mai mare parte, localnicii au pădure în proprietate, aşa că se descurcă pe cont propriu. Atunci când s-au întâmpinat situaţii în care cineva era bătrân, singur şi neputincios, s-a asigurat sprijin. Astfel de cazuri sunt însă izolate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sănătatea inimii dictează sănătatea organismului. Ecografia cardiacă, definitorie pentru diagnostic, tratament și monitorizare. Ce spun specialiștii de la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu

Magdalena Șerban Ecografia cardiacă este standardul de aur și o metodă non-invazivă, ne­ira­diantă, esențială în…

5 minute ago

Primăria Petroşani a lansat în dezbatere publică un proiect pentru interzicerea jocurilor de noroc­

Primăria Petroşani a lansat, azi, în dezbatere publică un proiect de ho­tă­râre prin care propune…

16 minute ago

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Am citit cu surprindere comunicatul PNL Hunedoara. Multă indignare, multe acuzații, dar și ocolirea subiectului…

o oră ago

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

o zi ago