Comunitate

Hărău: apa trece, dar problemele rămân

Magdalena Şerban

Ploile au lăsat în urma lor multe suspine în rândul unor comunităţi care s-au confruntat cu apele învolburate. Satul Bârsău, aparţinător comunei Hărău, nu a fost scutit de necazuri, cantitatea mare de precipitaţii distrugând nu doar un drum de interes local, ci ajungând şi la casele oamenilor.

„A fost o rupere de nori în zona Certej (partea de sus), iar cum Valea Certejului traversează satul Bârsău, a produs daune, fiind afectate 30 de gospodării de la noi. A intrat apa în curţile oamenilor, în anexe şi bucătării, ajungând să atingă chiar 1,5 metri. Localnicii trecuţi de opt decenii de viaţă au spus că nu au văzut niciodată valea atât de mare. A mai fost stricat un drum comunal din aceeaşi localitate, deci evaluăm pagubele. Şi în trecut au mai fost probleme, valea fiind în administrarea celor de la Apele Române. Ei decolmatează periodic, dar soluţia este provizorie şi ţine două-trei luni până se colmatează la loc. Trebuie făcută îndiguire, de o parte şi de alta, ridicate malurile cu 1,5 metri. Vom înainta din nou o adresă către Apele Române şi vom solicita să ne predea nouă valea, pentru a accesa fonduri europene şi astfel să se soluţioneze pentru totdeauna problema de faţă. Dacă nu vor, să o rezolve ei, dar să şi rezolve, nu doar să aibă intenţia. Cetăţenii nu cunosc situaţia şi au impresia că eu nu fac nimic în privinţa asta. Trebuie să afle că nu putem interveni asupra unui lucru care nu ne aparţine de drept. Nu e legal şi mă trezesc că vin cei de la Apele Române să ne amendeze din pricină că am intervenit asupra cursului râului ”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău. Acesta crede că trebuie doar să existe înţelegere, partea birocratică fiind un impediment ce se poate depăşi în baza cadrului legislativ şi în virtutea bunului mers al lucrurilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura