Aşteaptă întăriri în teren şi pe bancă
Dacă va alinia aceeaşi formulă de nouă handbaliste şi în duelul cu vâlcencele, Cetate e din nou victimă sigură, la fel ca şi în meciul contra Coronei Braşov. Finanţatorul echipei devene, Marian Muntean, aşteaptă însă cinci jucătoare, care, conform spuselor sale, vor deveni libere de contract, ele fiind legate momentan de clubul CSM Ploieşti. Totodată, preşedintele grupării alb-albastre a dezvăluit ca la echipă va sosi şi un antrenor, varianta Ion Mătăsaru fiind doar provizorie. Coincidenţă sau nu, în tribunele Sălii Sporturilor din Deva, s-a aflat miercuri şi Florentin Pera, fostul antrenor al echipei HCM Roman.
HCM Rm. Vâlcea vine la Deva după un succes în prima rundă, cu Universitatea Cluj, din lotul trupei antrenate de Constantin Ştefan făcând parte şi Ana Maria Simion şi Mihaela Ani Senocico, foste componente ale Cetăţii Deva. Partida Cetate Deva – HCM Rm. Vâlcea se va juca duminică, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor. Meciul va fi arbitrat de un cuplu din Capitală, format din Theodor Şerbu şi Andrei Vasilescu. (O.Mănăstire)
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…