Sport

Handbalistele de la Corona Braşov pot contesta decizia ANAD

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, a declarat că a făcut demersurile necesare la WADA (Agenţia Mondială Antidoping) pentru reducerea sancţiunilor în cazul de dopaj de la echipa feminină de handbal Corona Braşov.

„Sportivele se află în perioada în care pot face apel la decizia ANAD. Dacă una dintre persoanele sancţionate, care a primit o decizie din partea Comisiei de audiere, este nemulţumită, atunci are dreptul să facă apel. Noi am început demersuri în ceea ce le priveşte pe sportive din dorinţa de a le reduce sancţiunea, mai exact de a o îngheţa. Nu ştim dacă WADA va aproba sau nu această reducere a sancţiunilor. Motiv pentru care trebuie să informăm sportivele că au dreptul la apel. Însă este important ca ele să facă acest lucru în termenul care le permite. Faptul că am cerut reducerea sancţiunilor pentru sportive nu înseamnă că acest lucru se va şi întâmpla. Depinde de cei de la WADA. Noi am făcut demersurile necesare la WADA pentru reducerea sancţiunilor. WADA nu are această obligaţie, dar poate să accepte acest lucru înainte de a se ieşi din termenul în care sportivele au dreptul să facă apel“, a spus preşedintele.
Cristian Balaj a explicat că ANAD nu va comunica oficial sancţiunile din acest caz şi nici nu va confirma sau infirma informaţiile apărute în mass-media decât după ce deciziile vor deveni definitive. „O informare oficială a ANAD privind sancţiunile în acest caz se va face după ce acestea devin definitive. Conform codului, noi, cei de la ANAD, nu avem voie să comunicăm deciziile. Este un drept al sportivelor şi trebuie să le protejăm. Sportivii şi personalul asistent care au fost sancţionaţi cunosc deciziile. Eu nu pot nici să confirm, nici să infirm sancţiunile apărute în presă. Aceste informaţii nu au apărut de la ANAD“, a subliniat Balaj.
În cadrul conferinţei de presă, organizate cu ocazia semnării unui parteneriat între ANAD şi Federaţia Sindicală Sportul Românesc, Dumitru Costin, secretarul general al organizaţiei sindicale, dar şi preşedinte al BNS, a dezvăluit că medicul echipei Corona Braşov, Marius Capră, a lucrat şi pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. “Medicul de la Corona Braşov (n.r. – Marius Capră), care trebuia să fie foarte bine pregătit şi să fie primul care să refuze această procedură, printre altele se afla la momentul respectiv şi pe statul de plată al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. El era unul dintre medicii recunoscuţi şi plătiţi de COSR. Mulţi tratează dopingul cu foarte mare superficialitate. Prin intermediul sportivilor poate schimbăm un pic şi comportamentul cluburilor şi al federaţiilor în ceea ce priveşte dopingul. Pentru că nu putem lăsa lucrurile aşa, pentru că în final cei care decontează sunt sportivii. Nu mi se pare normal“, a precizat Dumitru Costin.
La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, jucătoarele echipei Corona Braşov au fost implicate într-un caz de dopaj după ce au efectuat la clinica IOMED Clinique terapia cu laser de joasă frecvenţă, interzisă de regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping. Mai târziu, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.
Clubul Corona Braşov a fost exclus din grupele Cupei EHF de Federaţia Europeană de Handbal (EHF), dar şi din Liga Naţională, iar conform informaţiilor vehiculate de presa sportivă în ultima perioadă, dar neconfirmate de ANAD, jucătoarele de la Corona Braşov au primit sancţiuni cuprinse între 1 an şi 3 luni şi 1 an şi 8 luni de suspendare, preşedintele clubului, Liviu Dragomir – 2 ani şi 6 luni, directorul tehnic Mariana Tîrcă – 2 ani şi medicul Marius Capră – 4 ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura