Sport

Handbal. Peste 52 de persoane infectate după turneul de la Sf. Gheorghe

Numărul infectărilor cu noul virus după turneul de handbal feminin de la Sf. Gheor­ghe continuă să crească după cele 52 de cazuri anunţate, dar multe dintre echipe aşteaptă răspunsurile la teste.
Trei echipe sunt în situaţia de a nu putea juca etapa viitoare, programată pe 18 şi 19 noiembrie, la Bucureşti, în urma cazurilor de COVID-19 apărute după turneul de la Sf. Gheorghe.
Gloria Bistriţa a anunţat 21 de cazuri de infectare în rândul echipei, iar SCM Craiova 11. Ultima echipă decimată de virusul SARS CoV-2 este CSM Slatina. „În prim fază au fost declaraţi pozitiv 6 persoane, iar la 5 testele au ieşit neconcludente. Le-am refăcut, la alte două fete s-a confirmat că au contactat virusul”, a declarat Victorina Bora, antrenoarea echipei oltene. „Problema este că mai sunt alte patru fete care au simp­tome şi pot fi confirmate şi ele la următorul test. În aceste condiţii, e imposibil să ne prezentăm la meciul din etapa a 6-a”, a adăugat Victorina Bora.
După turneul de la Sf. Gheorghe, la SCM Rm. Vâlcea a ieşit pozitiv antrenorul Florentin Pera, apoi preparatorul fizic Liviu Du­mitru, masorul Andrei Bularga, dar şi jucă­toare Andreea Ţîrle (18 ani) care a de­butat în tricoul vâlcencelor la Sf. Gheor­ghe.
Până acum au testări pozitive: Gloria Bistriţa 21 de persoane, SCM Craiova 11, CSM Slatina 8, SCM Rm. Vâlcea 4, CSU Cluj Napoca 3, HC Zalău 3 şi Măgura Cisnădie 2.
Din 16 echipe au făcut testul Covid-19 la întoarcerea de la Sf. Gheorghe doar for­maţiile din Bistriţa, Craiova, Slatina, Cis­nădie, CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea, restul de 10 urmează să-l facă luni sau marţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura