Partida de handbal din grupa principală de la Campionatul European de handbal dintre România și Muntenegru s-a încheiat cu o înfrângere a echipei noastre, scorul final fiind 34-35, deși pe parcursul acestei întâlniri handbalistele noastre au condus de mai multe ori pe tabela de scor.
Iubitorii handbalului din România au sperat la mai mult după ce echipa noastră a învins Spania, prin acel gol fantastic înscris de Bazaliu, în ultima secundă, dar în meciul cu Muntenegru altele au fost datele problemei. Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă la această ediție a Campionatului European, însă nu de reprezentativa din Muntenegru, ci de arbitrajul prestat de cuplul din Austria, Ana Vranes și Marlis Wenninger, care a fost vizibil împotriva handbalistelor noastre. Să precizăm că în ultimele minute de joc Seraficianu a fost accidentată și a fost scoasă din teren pe targă, iar arbitrele au acordat un cartonaș galben antrenorului român. Muntenegru a câștigat meciul, dar echipa noastră a luptat admirabil, până în ultima secundă, fiind învinsă la un singur gol diferență: 34-35 și iese din lupta pentru primele trei locuri.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică…
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…