Culmea este că după plecarea de la echipă a vedetei Valentina Elisei Ardean ( care se pare că va semna cu HCM Baia Mare), fetele de la Cetate joacă tot mai bine. Aşa s-a întâmplat şi în partida disputată în Sala Sporturilor din Deva.
Cu Simion, Șovar, Cartaș și Petrinja într-o formă de zile mari, dar și cu doi portari, Miskovic și Poenaru, care au apărat aproape perfect, echipa deveană n-a dat nici un moment emoţii suporterilor prezenţi la meci că nu poate câştiga partida. Devencele au început bine, s-au menţinut aproape permanent la cârma jocului, cu două, trei goluri avans, pentru ca pe final să se distanţeze decisiv, la un moment dat chiar cu nouă goluri.
În etapa următoare, Cetate Deva va juca pe terenul actualului lider al Ligii Naționale, HCM Baia Mare. (Mircea Crivăţ)
Rezultatele etapei a XIV-a:
CSM Cetate Deva – SCM Craiova 32-26
HC Zalău – HC Dunărea Brăila 21-19
Corona Brașov – ”U” Jolidon Cluj-Napoca 35-26
HCM Roman – Neptun Constanța 28-24
HCM Baia Mare – CSM Ploiești 33-17
CSM București – HCM Rm. Vâlcea (amânat)
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…