Categories: Sport

HANDBAL FEMININ. Speranţe de menţinere a echipei devene în Liga Florilor

Formația de handbal feminin CSM Deva a pierdut toate cele 15 partide disputate până acum în Liga Florilor și a încasat un sac de goluri după prestaţia proastă a jucătoarelor.

Un sezon slab
Deși are în clasament zero puncte, condu­cerea echipei, reprezentată de Marian Muntean, speră la o minune și la menți­ne­rea formației pe prima scenă a handbalului românesc chiar dacă echipa a avut un sezon extrem de slab. Speranțele nu vin din jocul mai bun al echipei, ci dintr-un sprijin care poate veni de la Fedarația de spe­cialitate (sprijin puțin probabil), cea care poate majora numărul echipelor care vor activa în viitorul sezon pe prima scenă.
Recent, Marian Muntean a declarat :”Cred că vom face și noi surprize și mă bazez pe anumite decizii care cred că pot fi luate la nivelul Ligii naționale, adică de mărire a numărului de echipe competitoare pentru sezonul următor. Nu că ne-ar ajuta foarte mult dar, așa ar fi constit. Pentru că echipele din Liga secundă care promovează nu au cum să se adapteze în prima etapă. Cred că lucrurile le vom pune pe drumul bun, vorba românului- speranța moare ultima iar eu continui să sper”.
Astăzi, CSM Deva joacă în deplasare la SCM Gloria Buzău, aflată acum pe locul al patrulea în clasament.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

22 de ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

22 de ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago