Echipa naţională de handbal feminin a României a jucat miercuri seară în Sala Sporturilor din Mioveni, cu selecţionata similară din Danemarca , într-o partidă contând pentru Grupa 2 a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2022.
Partida a fost dominată de către echipa daneză care a preluat conducerea pe tabelă încă din primele minute iar oaspetele au administrat o bună corecție handbalistelor noastre. Scor final 28-35 în favoarea echipei din Danemarca.
Prima reprezentativă va juca returul cu Danemarca, mâine 5 martie, la Odense.
În clasamentul Grupei 2, România ocupă locul secund cu 3 puncte, în spatele Danemarcei, dar înaintea Austriei şi Insulelor Feroe. La Campionatul European se califică primele două clasate din fiecare grupă.
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…