Categories: Sport

Handbal feminin Divizia A. CSM Deva vrea promovarea la final de sezon

De foarte mult timp, iubitorii handbalului feminin  își doresc  ca municipiul  reședință de județ să  revină în rândul localităților care au o echipă  înscrisă într-un campionat de primă ligă sau de ligă secundă. astfel ca spectacolul jocului  de handbal să readucă suporterii în tribunele sălilor de competiții.

La Deva s-a reluat tradiția handbalului de calitate odată cu acreditarea secției de handbal  în cadrul CSM Deva, club înființat  în acest an și afilierea acesteia la Federația Română de Handbal. Noua echipă a debutat cu dreptul în competiția Diviziei A, cu trei victorii din tot atâtea partide disputate, ceea ce arată că există ambiția necesară și potențial ca la final de sezon echipa deveană să îți atingă obiectivul: promovarea pe prima scenă a handbalului feminin românesc.

La primul turneu oficial la care s-a prezentat, desfășurat la Sf. Gheorghe, CSM Deva a învins echipa  CSU Oradea  cu 35-30, apoi  a dispus de CSU Resita cu 38-28 și a câștigat  cu 26-21 meciul în care a întâlnit formația secundă a prim divizionarei Gloria Bistrița-Năsăud, echipă care a evoluat în teren cu patru dintre componentele lotului de bază al echipei de ligă națională.

Devencele  coordonate de Alina Șovar-Matei, care are atribut de antrenor-jucător și beneficiind de experiența lui Marian Munteanu (fost președinte la CSM Cetate Deva) au reușit să treacă cu bine de de șocul primului turneu și se clasează meritat pe locul secund în serie, cu 9 puncte și un golaveraj pozitiv 99-79.Merită apreciată evoluția întregii echipe, dar se desprinde golgeterul Marcela-Cristina Malac (foto) care a înscris 27 de goluri, ea fiind secondată de Denisa Iuga și Andreea Artean.

Conducerea echipei a reușit să alcătuiască un lot valoros, cu care se va ataca ambițios promovarea la finalul de sezon. Alături de experimentatele  Andreea Artean, Elena Popovici și Alina Matei, au fost aduse mai tinerele jucătoare Ioana Petrescu, Ștefania Barboi, Irina Croitoru, Denisa Iuga, Ramona Dumitru sau Anamaria Gijulete, care au misiunea dificilă, dar realizabilă, de a promova la finalul sezonului în prima ligă. Așa cum a declarat Marian Munteanu, handbalul de calitate va reveni la Deva,  iar iubitorii acestui sport trebuie să aibă răbdare, pentru că tot ceea ce se face acum la echipa deveană este pentru a readuce în Sala Sporturilor partide de înaltă ținută tehnică și pline de spectacol, odată cu revenirea echipei devene în Liga națională de handbal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

2 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

2 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

2 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

2 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

2 ore ago

Din bani europeni, dispensar medical modern pentru comunitatea din Bucureşci

Magdalena Șerban O primărie de comună care nu ac­ce­sează fonduri europene și gu­ver­na­mentale poate să…

2 ore ago