Categories: Sport

HANDBAL. CSM Deva joacă tot la Tg. Jiu

Începând de vineri și până duminică se va desfășura cel de al treilea turneu organizat de către Federația Română de Handbal în cadrul  competiției alocată  Diviziei A, liga secundă de handbal feminin.

Formația  CSM Deva, repartizată în seria B, va evolua din nou la TG. Jiu, conducerea federației considerând că acolo sunt cele mai bune condiții, deși inițial, la debutul campionatului, a fost luată o hotărâre prin care s-a stabilit că turneele se vor organiza numai în localități neutre față de formațiile componente ale unei serii.

La Tg. Jiu s-a desfășurat în februarie cel de al doilea turneu din campionat, iar acum este programat și cel de al treilea, deși în seria B activează CSM Tg. Jiu, formație care și-a anunțat  pretențiile la promovare.

Programul turneului este următorul:

Vineri, 5 martie, etapa 9

CS Gloria Bistrița Năsăud – CSU Timișoara

CSU Oradea – CSM Deva

CSU Reșița – CSM Tg. Jiu

CNS Sf. Gheorghe stă

 

Sâmbătă, 6 martie, etapa 10

CSM Tg. Jiu – CS Gloria Bistrița Năsăud

CSU Timișoara – CNS Sf. Gheorghe

CSM Deva – CSU Reșița

CSU Oradea stă

 

Duminică, 7 martie, etapa 11 

CSU Reșița – CSU Oradea

CS Gloria Bistrița Năsăud- CSM Deva

CNS Sf. Gheorghe-CSM Tg. Jiu

CSU Timișoara stă

În clasament conduce formația CSM Tg. Jiu, care are 21 puncte acumulate din 7 partide dispuate, urmată de CSM Deva, cu 15 puncte din 6 jocuri și CS Gloria Bistrița Năsăud, cu 15 puncte din 7 partide.

Ultimul turneu este programat să se dispute  în perioada  9-11 aprilie, locația urmând să fie stabilită din nou de către fedarație, dar mai mult ca sigur că va fi o altă localiate decât municipiul Tg. Jiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

o zi ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

2 zile ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

2 zile ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

2 zile ago