Categories: Actualitate

Halucinaţii audiovizuale

Volodia Macovei

Aud că pe la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) se coace de iniţierea unor reglementări ce ar viza anumite forme de control asupra conţinutului de pe Internet.

Zburdălnicia de minte aşezată prin care instituţia care are, de multe ori, o atitudine cel puţin bizară, în îngăduinţa ei, faţă de abuzuri evidente – lăsând nesancţionate violenţa de limbaj, sexualitatea agresivă, presiunea şi controlul, prin manipulare grosolană, bombardamentele cu publicitate care face orice film aproape imposibil de urmărit şi altele asemenea -, ar încerca să-şi bage nasul într-o zonă liberă extrem de complicat de reglementat este năucitoare.
Ne amintim că minţi la fel de strălucite au încercat, în timp, să bage sub controlul CNA inclusiv presa scrisă şi online. Până acum, ne-a ferit Dumnezeu de aşa monstruozitate dar, după cum ştim, originalitatea şi tenacitatea în inepţii din România, nimic nu e definitiv pierdut, până nu sunt tăiate aripile unor astfel de iniţiatori.
Cea mai tare argumentaţie adusă de minţile aşezate despre care vorbeam ar fi aceea a protejării minorilor de abuzuri ale internetului. Incredibil! Din această nouă perspectivă, ar trebui să înţelegem că lipsa de reacţie a CNA la difuzarea pe TV, la ore de audienţă la care au acces şi copiii, de piţipoance dezbrăcate şi de haine, şi de minte, şi de caracter, care-şi etalează cretinismul şi desuurile şi coboară limbajul în grotă, de personaje suburbane, de videoclipuri din frontiera pornografiei, înseamnă că aceste emisiuni sunt fără pericol pentru minori, dar este extrem de periculos conţinutul de pe internet şi, cum instituţia şi-ar fi rezolvat toate celelalte probleme, numai bine s-ar ocupa de strâns şurubul mediului online.
Pretenţiile cu glas de CNA ar fi ca această instituţie zburdalnică să fie atât de crâncenă în apărarea drepturilor minorilor, încât să dea cu barda inclusiv la nivelul Uniunii Europene, cerând modificarea unei directive ce vizează audiovizualul pe schema românească. Măi să fie! Tare prăpădiţi sunt occidentalii aceştia, de nu s-au gândit să pună botniţă, cât de mică, pe internet!

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

19 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

19 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

19 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

19 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

19 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

19 ore ago