Haina bogatului milostiv

Cu vreo 18 ani în urmă lucram la o televiziune locală. Am avut atunci şansa de a cunoaşte mai mulţi oameni extraordinari, printre care şi pe marele arhiereu şi om de cultură Bartolomeu Anania, supranumit “Leul Ardealului”.
Ce făptură minunată  şi ce destin uluitor de luptător pentru credinţă. Un om care, după ani de pătimire în “zarca” de la Aiud, ca deţinut politic (pentru o închipuită apartenenţă la mişcarea legionară) a revenit acolo, mulţi ani după eliberare. El, cel care ieşise în zeghe pe porţile închisorii, se întorcea în haine aurite de arhiepiscop, pentru sfinţirea unei biserici aflată în incinta acesteia… Minunate sunt căile Domnului, nu?
La fel de minunate sunt şi în cazul altui pătimitor întru credinţă, părintele Arsenie Boca, “Sfântul Ardealului”. Mă gândesc acum la cei doi, ca la doi luminători ai neamului românesc, dar şi din altă perspectivă. Din cea a simplului observator al nimicniciei omeneşti. Pentru că, după cum aţi putut afla din paginile cotidianului nostru, în jurul icoanei părintelui Arsenie s-a dezvoltat o adevărată industrie de profit material, ai cărui beneficiari nu sunt doar săracii şi bolnavii. Se adevereşte, astfel, ceea ce a spus părintele Arsenie, în viaţă fiind: “Măi, după moarte şi mai mult vă voi ajuta decât acum. Chemaţi-mă şi numaidecât voi veni în sprijinul vostru!” Şi uite că de acolo, din lumina în care sălăşluieşte părintele Arsenie acum, sare în ajutorul tuturor. Atât în ajutorul celor aflaţi în cumpănă din pricina sărăciei şi a bolilor, cât şi în ajutorul… iubitorilor de arginţi. Da, da, îi ajută să-şi împlinească poftele, chiar dacă îi aşteaptă dincolo pentru a-i mustra pentru lăcomia lor. Că nu conturi şi buzunare, nu pământuri, iazuri şi păduri trebuie să agonisească ei. Nu biserici aurite cu turle până în rai trebuie să construiască ei, ci biserici vii, clădite din sufletele credincioşilor, din milostenie şi iubire…
Dar să nu vă miraţi de asta, fraţilor. Că şi cu Iisus, însuşi, la fel se petrec lucrurile. Am avut şansa de a vizita Israelul şi, fireşte, am străbătut Via Dolorosa, din Ierusalim. Acesta este drumul pe care Iisus a mers de la judecată spre răstignire. Iar pe această cale a durerii se află cele 14 opriri ale Crucii care duc spre Biserica Sfântului Mormânt, din Cartierul Creştin. Şi ce credeţi că se află pe Via Dolorosa? E toată un  bazar, de la un capăt la altul. Numai tarabe cu mărfuri de tot felul. Din loc în loc, pe ziduri, se află câte o plăcuţă care menţionează a câta oprire a lui Iisus a fost acolo, căzut sub greutatea crucii, însângerat. Şi, oare, să nu se facă afacere, să nu se facă „ghişeft” din asta?  În acest context, haideţi să cugetăm: oare să nu mai pună oamenii bani la cutia milei şi să nu mai facă donaţii pentru părintele Arsenie, cel atât de iubit de Domnul? Ba să facă! Pentru aceasta vă voi spune o pildă, despre un bogat milostiv. Acesta a văzut odată un cerşetor şi, pentru că nu avea bani ca să-l miluiască, i-a dat haina de pe el. La puţin trimp după aceea l-a văzut pe cerşetor beat. Şi s-a mâhnit bogatul milostiv, l-a certat pe cerşetor şi a mers acasă amărându-se şi mai tare, la gândul că facerea lui de bine nu a avut nici un folos. Şi, ce credeţi? Peste noapte l-a visat pe Iisus, îmbrăcat cu haina lui, întrebându-l: „Ce spui, îmi stă bine cu ea…?” Aşadar, facerea de bine a omului ajunsese acolo unde conta!