Categories: Actualitate

Hada şi Ţiplea aşteaptă ca instanţa să le „deschidă” uşa puşcăriei

Fostul primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto), mai are de aşteptat până în 19 septembrie pentru a afla dacă rămâne sau nu în puşcărie. Atunci va fi judecată contestaţia procurorilor DNA, la Tribunalul Alba, faţă de cererea de eliberare condiţionată a lui Hada. Acesta a fost condamnat în octombrie 2013 la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru infracţiuni săvârşite în perioada în care era primarul Hunedoarei. În acelaşi dosar, şi viceprimarul lui Hada, Robert Dan, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, precum şi doi angajaţi ai primăriei. Printre aceştia se numără fostul inspector de specialitate la Serviciul Achiziţii din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara, Ioan Ţiplea, care a primit o pedeapsă de cinci ani de puşcărie, căruia, de asemenea, i-a fost aprobată cererea de eliberare condiţionată din penitenciar. Şi în acest caz procurorii DNA au contestat hotărârea. Contestaţia lui Ţiplea se va judeca la Tribunalul Hunedoara în 27 septembrie. În ambele cazuri, deciziile tribunalelor vor fi definitive. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

12 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

12 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

12 ore ago