Categories: Sport

Hăbian şi Cosma, favoriţi la titlul de antrenor al anului

Ciprian Marinuţ

Titlul de antrenor hunedorean al anului 2009 este ţinut la secret de D.S.J. Hunedoara şi va fi deconspirat doar în cadrul festivităţii de premiere de la sfârşitul acestei luni.

Laureaţi surpriză
Clasamentele celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2009, întocmite de DSJ Hunedoara, la finalul anului, n-au fost însoţite şi de numele celorlalţi laureaţi ai anului trecut. DSJ Hunedoara a dorit să menţină elementul surpriză şi va anunţa oficial numele antrenorilor şi cluburilor laureate, doar cu ocazia festivităţii de premiere, ce va avea loc la sfârşitul acestei luni. „Se vor acorda premii pentru toţi cei 24 de antrenori, care au sportivi în topurile anului 2009, dar şi tradiţionalul titlu de antrenor al anului. De asemenea, vor fi premii speciale pentru cel mai bun club public şi cel mai bun club privat al anului”, a precizat Marius Simina, inspector de specialitate în cadrul DSJ Hunedoara.
Pe baza rezultatelor obţinute de cei mai bine clasaţi la sporturi olimpice, favoriţi la titlul de antrenorul anului sunt Viorel Hăbian (foto) (tir cu arcul, Minerul Aninoasa) şi Liliana Cosma (gimnastică, CNS Cetate Deva). Viorel Hăbian ar putea să o detroneze după trei ani de victorii repetate pe Lili Cosma, la fel cum a făcut şi arcaşul Răzvan Marcu, care a pus punct supremaţiei gimnasticii, devansând-o pe Amelia Racea. Rămâne de văzut dacă în evaluarea activităţii celor doi tehnicieni, vor conta doar rezultatele obţinute cu sportivii hunedoreni sau vor fi luate în calcul şi performanţele reuşite cu alţi sportivi de la loturile naţionale, întrucât ambii sunt în colectivele tehnice de la echipele României.

Au corectat clasamentul
DSJ Hunedoara şi-a recunoscut eroarea flagrantă comisă la întocmirea clasamentului de la sporturi olimpice şi a corectat topul. Astfel, a fost exclus din clasament boxerul James Cheregi, care se afla pe locul cinci, pe baza unei performanţe din 2008 şi a fost înlocuit cu canotorul Horia Botezan de la CSS Deva, care a intrat în top pe locul 10. „CSS Hunedoara ne-a indus în eroare, din cauza raportării unor rezultate sportive din anul 2008 ale pugilistului James Cheregi, deşi noi am solicitat rezultatele anului 2009. Desigur, o parte mare din vină ne aparţine, pentru că nu am insistat să verificăm în amănunt şi rezultatele sportivului în cauză, deşi am reuşit să verificăm aproape 1.000 de rezultate. A fost o lecţie pentru noi. Dorim să credem că a fost doar o eroare de redactare din partea CSS Hunedoara, un club cu care am colaborat bine până acum. În consecinţă, am corectat a doua parte a clasamentului cu rezultate la sporturi olimpice”, a spus Marius Simina.

Festivitate de… criză
Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din 2009 va fi una mult mai modestă decât în alţi ani. „Oricât de mare ar fi bugetul DSJ-ului,  legislaţia în vigoare ne permite să alocăm pentru acest eveniment suma maximă de 10.000 de lei. Pentru a încerca să creştem valoarea premiilor, vom căuta sprijin la autorităţile locale şi la sponsori. Festivitatea va mai fi însă una cu un aer de criză, pentru că şi rezultatele sunt mai slabe şi fondurile disponibile sunt mai mici”, a declarat Marius Simina, inspector de specialitate în cadrul DSJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Regiunea cu lămpașe – raiul vardiștilor și al șan­tajiștilor! Nimeni nu pare interesat să re­zol­ve…

13 ore ago

Bulina albă

Andreea Dobre, din Lupeni Pentru că a creat senzație cu performanțele sale la concursul Vocea…

13 ore ago

Bulina neagră

Mihai K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat după ce a provocat scandal la…

13 ore ago

I-a ucis câinele! Un bărbat de 46 de ani, din Ghelari, bănuit de comiterea faptei

Poliția Municipiului Hunedoara a fost se­sizată prin apel la 112 de către un bărbat care…

14 ore ago

Bărbat din zona Devei, acuzat că și-a amenințat soția cu un pistol

Incidentul ar fi avut loc după o ceartă în familie. Individul, băut bine, a scos…

14 ore ago

Bărbat de 68 de ani reţinut pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate

Un bărbat a fost reţinut după ce Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu…

14 ore ago