Guvernul condus de PNL continuă să aibă grijă de persoanele vulnerabile

Printre principalele funcții ale unui stat modern, democratic și funcțional se află obligația de a-și proteja cetățenii în fața oricăror pericole, fie ele de natură militară, economică sau socială. În același timp, statul trebuie să manifeste o grijă suplimentară față de persoanele din categoriile vulne­ra­bile, mai ales în contextul vremurilor dificile pe care le trăim. Guvernul con­dus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă asigură un sprijin concret ro­mânilor aflați în dificultate, ceea ce arată fără echivoc că și-a înțeles pe deplin menirea.
Programul „Sprijin pentru România”, cea mai importantă inițiativă de acest gen de până acum implementată în România, continuă și în acest an. Mi­nisterul Investițiilor și Proiectelor Euro­pene, prin intermediul căruia se de­ru­lează, a asi­gurat deja finanțarea necesară.
Anul trecut, aproape 47.000 de hunedoreni au beneficiat de cele șase vouchere a câte 250 lei, câte unul la două luni, cu care beneficiarii își pot achi­ziționa alimente și hrană caldă, pentru a putea face mai ușor față chel­tu­ielilor din această perioadă eco­nomică dificilă.
De asemenea, persoanele din cate­goriile vulnerabile beneficiază de pa­chete alimentare care conțin 12 ali­mente de bază (făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de vită, conserve cu carne de porc, conserve pate de ficat de porc, borcane de compot de fructe, gem de fructe, gem de fructe dietetic) și provin exclusiv de la producători din România. Proiectul social este finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), cu un buget total de 235 milioane euro, alimentele fiind acordate în șase tranșe.
Tot prin POAD se acordă în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îm­brăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru pre­școlari și elevi din familii defavorizate.
Prin astfel de măsuri prompte și extrem de necesare, România va fi mult mai rezilientă în fața provocărilor de azi și de mâine, cu ajutorul acestor pa­chete de măsuri sociale, care ga­ran­tează stabilitatea cetățenilor noștri. Românii au nevoie de ajutor acum, iar Guvernul condus de Pre­mierul PNL Nicolae Ionel Ciucă va continua să aibă grijă de persoanele aflate în dific­ul­tate.

Deputat Vetuța Stănescu,
Președinte PNL Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pe toate DRUMURILE JUDEȚENE se circulă în condiții de iarnă!

  Operatorii aflați în relație contractuală cu Consiliul Județean Hunedoara sunt prezenți cu utilajele în…

15 ore ago

După o noapte extrem de rece în mare parte din țară, atenție la gheață! Un singur pas greșit poate duce la o fractură.

Lasă acasă pantofii pentru vreme bună... pe gheață contează aderența, nu stilul! Folosește încălțămintea de…

20 de ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Căinelu de jos, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…

o zi ago

Bulin albă

Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…

o zi ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

o zi ago