Guvernul Bolojan ar putea avea trei vicepremieri – Marian Neacşu, Tanczos Barna şi Ionuţ Moşteanu – , singurul cu portofoliu urmând să fie Moşteanu, care ar urma să fie numit la Ministerul Apărării, conform unei variante de lucru a listei viitorului Executiv, scrie News.ro.
Potrivit aceleiaşi liste, şapte sau chiar opt membri ai actualului Executiv s-ar putea regăsi şi în viitorul Cabinet, scrie News.ro.
Ilie Bolojan a fost desemnat vineri premier de președintele Nicușor Dan. PSD și USR decid astăzi asupra intrării la guvernare.
Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofinanţarea necesară pentru construirea…
Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…
Cu câteva sute de euro scapi de obligația de a urma cursurile unei școli de…