Categories: Editorial

Guvernul a picat. Ce va face Băsescu?

Aşa cum intuiam şi cum scriam tot în acest spaţiu, cu vreo 10 zile în  urmă, Guvernul Boc 2 a căzut. El a fost trântit în urma adoptării în Parlament a moţiunii de cenzură depusă de liberali şi udemerişti şi susţinută de social-democraţi.
Nu mai arătăm aici ce s-a întâmplat, ieri, în Parlament, ce declaraţii s-au făcut  înainte şi după vot, fiindcă aceste lucruri sunt deja cunoscute. Important este ce va urma după căderea Guvernului Boc 2. Mai exact, dacă se va forma un nou guvern, care să administreze treburile ţării şi să pregătească alegerile prezidenţiale, sau va rămâne la cârmă tot Guvernul Boc 2, care are dreptul, conform legii, să stea în funcţie, cu atribuţii reduse, încă 45 de zile. Important este dacă formaţiunile politice care au răsturnat Guvernul Boc 2 – PSD, PNL şi UDMR- se vor înţelege cu privire la formula noului Cabinet, adică, dacă vor cădea de acord cu un Executiv format din tehnicieni, conduşi de un premier independent, sau vor ajunge la concluzia că este mai bine să susţină un guvern politic, compus din reprezentanţi ai celor trei partide.
Dar, cel mai important este ce va face preşedintele Traian Băsescu. Fiindcă, este cât se poate de limpede că, indiferent ce vor hotărî cele trei partide, cărţile sunt în mâna sa şi el va face jocurile. Lucru pe care preşedintele l-a subliniat în declaraţia făcută imediat după ce Guvernul Boc 2 a picat. Adică, a ţinut s-o spună răspicat că, potrivit Constituţiei, el este cel care trebuie să numească premierul, din partidul care are majoritatea în Parlament. Iar când nici un partid nu deţine majoritatea în Parlament – aşa cum stau lucrurile în momentul de faţă – atunci, a subliniat Traian Băsescu, el poate să nominalizeze premierul, din care partid consideră el de cuviinţă.
Prin urmare, degeaba vin cele trei partide cu o majoritate parlamentară pe care şi-o asumă în mod clar, şi propun un guvern de tehnocraţi, cu un premier independent, dacă preşedintelui Băsescu nu-i convine, el nu-l acceptă şi-l va nominaliza tot pe Emil Boc. Sau pe Vasile Blaga, pe Elena Udrea, sau pe te miri cine, dând şah legislativului. Îl respingeţi pe omul propus de mine, îl mai propun încă o dată şi, dacă tot îl respingeţi, dizolv Parlamentul. Deci, întrebarea este ce va face preşedintele Băsescu?

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

4 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

4 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

4 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

4 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

4 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

4 ore ago