Guvernanţii iau măsuri drastice pentru menţinerea în deficitul bugetar admis: Se reduc angajările în administraţia publică

Sorina Popa

Guvernul va îngheţa angajările în administraţia publică prin introducerea unui principiu nou: la două posturi vacantate, după 1 ianuarie 2018 va fi posibilă ocuparea doar a unui singur post.
Prin această măsură, Executivul urmăreşte să evite cu orice preţ creşterea numărului de salariaţi din administraţia publică în viitor. Motivul: salariile vor creşte în 2018 şi Guvernul are nevoie să se încadreze în deficitul bugetar maxim de trei la sută. Intenţia Guvernului apare în proiectul de buget pe 2018, potrivit profit.ro. Practic, va fi acceptată doar înlocuirea unor angajaţi şi numai cu încadrarea în noul buget, altfel, angajările urmând să rămână blocate. Mai mult, ordonatorii principali de credite vor fi obligaţi să scadă cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării instituţiei cu 10 la sută, comparativ cu plăţile din acest an (cheltuieli incluzând pe cele cu telefonia fixă, curăţenie, carburanţi, utilităţi, rechizite).
Am întrebat doi primari din judeţ ce părere au de măsura pe care vor guvernanţii să o ia pentru anul viitor.
„Pentru mine această măsură nu are nici o valoare. Oricum, noi, ca primărie, trebuie să ne încadrăm în bugetul de salarizare. Sunt 28 de persoane în aparatul propriu al Primăriei comunei Ilia. Salariile au crescut cu maximum 10 la sută, nu mai mult. În ceea ce priveşte cheltuielile de funcţionare, este clar că acestea vor scădea, pentru că odată cu scăderea impozitului de la 16 la 10 la sută pe venituri, bugetul propriu scade cu 1,4 milioane de lei. Dacă se spune că este autonomie locală, ar trebui să ne lase să ne administrăm cum credem. Însă, suntem blocaţi. Eu cred că asistăm la o recentralizare a administraţiilor publice locale”, a declarat Marius Omotă (foto dreapta), primarul comunei Ilia.
„Este posibil să se revină cu această măsură. Şi cu reducerea cheltuielilor, de asemenea. În prezent, salariile funcţionarilor sunt acceptabile. Mai e nevoie să ajustăm, însă, organigrama şi să reducem personalul pentru că unii nu-şi fac treaba aşa cum o cere fişa postului. Din păcate, deocamdată, legea nu ne permite să facem o evaluare a activităţii funcţionarilor. La Primăria Hunedoara este suficient personal. Pentru mine, ca primar, investiţiile sunt o prioritate, nu cheltuielile cu angajaţii. Măsurile luate de actualul guvern au dus la creşterea salariilor bugetarilor. Este normal ca funcţionarii să muncească pentru cei care ne plătesc, adică pentru hunedoreni”, a declarat Dan Bobouţanu (foto stânga), primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Și-au angajat oamenii,și-au mărit salariile și acum își permit să facă pe ăia gospodarii economi dar fără să își reducă salariile alea nesimțite care și le-au făcut.

  • Auzi bă, Moș! Pe ăia 69 pe care i-ai angajat la Primăria Deva, să-i plătești tu, nenorocitule!

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

19 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

19 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

19 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

19 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

19 ore ago