Actualitate

Guţă junior rămâne sub control judiciar

03 guta juniorNicolae Guţă junior (foto), fiul manelistului cu acelaşi nume, acuzat că a lovit o adolescentă într-un club din Petroşani, s-a prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a cerut încetarea controlului judiciar.
Nicolae Guţă junior a fost plasat sub măsura preventivă, respectiv control judiciar, în urmă cu circa două luni după ce pe numele lui s-a întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Fiul celebrului manelist din Petroşani a agresat o tânără de 19 ani, în văzul a zeci de oameni, într-un local, chiar în noaptea Învierii. Magistraţii au decis ca Guţă junior să rămână în continuare sub control judiciar, are permisiunea de a părăsi localitatea de domiciliu cu anumite condiţii, în special pentru concertele susţinute în ţară, dar şi interdicţie de a intra în Clubul „Keops” din municipiul Petroşani, unde a avut loc incidentul. Guţă nu are voie să se apropie de Ana-Maria Sanda sau de membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu ei. Totodată, tânărul este obligat să stea la distanţă şi de cei opt martori care au fost identificaţi de anchetatori.
Nicolae Guţă a contestat decizia instanţei din Petroşani, cererea sa urmând a fi soluţionată de Tribunalul Hunedoara. Manelistul a fost trimis în judecată pe fond, dosarul său fiind înregistrat la instanţa din Valea Jiului şi urmează să se stabilească şi primul termen. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura