Magdalena Șerban
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat din fondul de rezervă bugetară 726.600 mii de lei pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din țară, în urma solicitărilor primite. Banii asigură cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022. Pentru Gurasada au fost stabiliți 220.000 de lei, iar județului nostru îi revin peste 27 de milioane de lei, împărțiți municipiilor, orașelor și comunelor.
Banii, la mare căutare
„Am solicitat 800.000 de lei, atât am avea nevoie, însă ne-au fost alocați 220.000 lei. Sunt de mare ajutor, oricum. Reușim să acoperim niște goluri bugetare de la asistență socială, funcționare (ulitilăți), școală. Avem lucrări care se află în curs de execuție (teren de sport, cămine culturale, etc) și trebuie plătite, până la finalul anului existând posibilitatea să fie gata, dar depindem foarte mult și de cum va fi vremea. Dacă se pune înghețul sau vin zăpezile ori plouă abundent, o să fie mai greu de dus la bun sfârșit în 2022. Ar mai fi trebuit să mai demarăm și alte lucrări, însă factorul financiar ne-a pus frână. Deocamdată, ne descurcăm cu ce avem”, a precizat primarul din Gurasada, Silviu Nan (foto). Potrivit actului normativ, 9 consilii județene, precum și sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune au finanțare asigurată. La nivelul comunelor, majoritatea primăriilor au primit câte 200.000 de lei. În general, sumele sunt folosite pentru plata unor cheltuieli curente și de capital. Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat bani pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…