ActualitatePolitica si administratie

Gurasada: daruri pentru copii şi plăţi la zi

Magdalena Şerban

Unele localităţi sunt mereu cu probleme şi restante la diverse capitole, în timp ce altele se descurcă şi pe timp de criză. Gura­sada se numără printre cele norocoase. Dar norocul ţi-l mai faci şi singur, după cum spune o vorbă din bătrâni.
„Ar fi de comunicat câteva veşti bune. Copiii până la clasa a VIII-a vor beneficia de câte un pachet, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Am pregătit 215 în total şi vor fi dis­tribuite de către noi, adică personalul pri­măriei şi consilierii locali. Nu poţi să-i aduni pe cei mici la căminul cultural, cum făceam în alţi ani. Atunci era serbarea pomului de Crăciun şi alta era atmosfera. Ei ne răs­plă­teau cu colinde, cu poezii şi scenete, dar acum să ne bucurăm că putem să le dăm şi aşa. Toată energia neconsumată anul aces­ta o vom reporta pentru la anul. Sperăm să vină unul mai bun”, a afirmat Silviu Nan (foto), primarul din Gurasada. Legat de obli­gaţiile financiare, acesta a mai precizat că urmează să fie făcute plăţile pentru per­soa­nele cu handicap şi însoţitori, astfel încât să fie aduse la zi.
„Nu vrem ca oamenii să rămână fără bani taman de Crăciun. Trebuiau rezolvate lunile octombrie şi noiembrie. Am pus de la noi, iar cu banii primiţi de la bugetul de stat, acoperim tot. Legea e aşa cum e. Guvernul asigură până la 90 la sută, dar nu se specifică exact. Deci poate fi şi 0,1 la sută. Indiferent, sunt oamenii noştri şi nu îi lăsăm în voia sorţii. Inclusiv bursele copiilor vor fi date, ele fiind majorate. O bursă socială este în cuantum de 100 de lei, iar una de merit are o valoare de 130 de lei. Alocările au fost prevăzute în buget”, a arătat pri­marul.
Nici dările locale nu vor fi mărite în 2021, pe considerentul că lumea şi aşa e plină de griji şi nevoi, nu mai are nevoie de o povară suplimentară. Cert e că gradul de încasare depăşeşte 90 de procente, ceea ce e nesperat de bine pentru vremurile pe care le trăim. „Le mulţumesc tuturor cetăţenilor care au depus efort pentru a nu rămâne cu restanţe. Şi chiar se poate numi efort dacă ne gândim că situaţia economico-socială nu e deloc roz. Au înţeles că dacă rămâi în urmă azi, tot trebuie să achiţi mâine. Sunt conştincioşi, este evident. Mulţi au plătit până la finele lunii iunie, pentru a beneficia de reducerea de zece la sută. Totodată, urez comunităţii pe care o reprezint tot ce e mai bun, iar 2021 să ne aducă un plus în materializarea dorinţelor de mai bine. Să rămânem optimişti şi cu credinţă în suflet. Dumnezeu să ne ţină sănătoşi”, a fost urarea lui primarului din Gurasada.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura