Categories: Comunitate

Gurasada: alocările din 2018, drămuite în funcţie de investiţii

Magdalena Şerban

Recenta rectificare bugetară în cuantum de circa 150.000 de lei a adus un mic plus alocărilor pentru 2018, aferente administraţiei publice din Gurasada. Ar mai fi însă nevoie de maximum 100.000 de lei pentru ca tot ce înseamnă obligaţie financiară să fie onorată până la finele anului calendaristic.

„Nu ne numărăm printre primăriile care nu aveau asigurate fondurile salariale necesare funcţionării până la sfârşitul anului. Capitolele bugetare au fost drămuite astfel încât să nu implice riscuri şi oprelişti care să ne determine să punem lacătul pe uşă. Avem şi noi diverse cheltuieli pentru obţinerea avizelor ori pentru cofinanţările prevăzute la proiectele investiţionale câştigate, însă în cea mai mare parte, sumele au fost asigurate. Din calculele noastre, ar mai fi nevoie de circa 50.000 de lei dacă lucrările la casa mortuară din Gurasada vor fi terminate în anul acesta, plus cofinanţări şi alte cheltuieli. Adică, un total de aproximativ 100.000 de lei. Poate ultima rectificare anunţată pentru 2018 va rezolva şi necesarul nostru. Sperăm“, susţine Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada.
Acesta mai speră ca gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale pe 2018 să fie peste 95 la sută, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi. La buget nu se strâng mai mult de 350.000 de lei, anual, asta presupunând inclusiv veniturile obţinute pe urma concesionării păşunii comunale. ,,Ne confruntăm cu situaţii în care încă figurează unele societăţi comerciale pe raza comunei, dar administratorii lor au plecat, le-au lăsat de izbelişte şi nu reuşim să dăm de ei. Bineînţeles, nu au achitat dările la stat. Vom continua demersurile. Şi câteva persoane fizice ne fac necazuri, în sensul în care au cam uitat să plătească. Primind tranşa de subvenţii de la APIA, e posibil să vină să o facă. Cert e că încă nu am ajuns în instanţă sau să punem popriri pe conturi. Ne dorim să nu se întâmple aşa ceva. Oricum, trimitem înştiinţări şi somaţii. Chiar şi preventiv. Le mulţumesc tuturor celor care şi-au făcut datoria de cetăţeni ai comunei şi îi rog pe restanţieri să se organizeze în aşa fel, încât să stingă orice urmă de datorie la bugetul local“, a mai spus primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

22 de ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

22 de ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

22 de ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago