Gura lumii

Gura lumii

Luând exemplu de la scandalurile şi curvăsăriile politice de la nivel central,  politicienii dintr-un mic municipiu de pe Valea Mureşului nu se lasă nici ei mai prejos. Chiar dacă aparent nu se înţeleg şi fac parte din formaţiuni politice aflate în opoziţie totală una cu alta, consilierii locali din cele două partide negociază puternic între ei pentru o lovitură de palat, care să ducă la înlocuirea celui de-al doilea om al urbei. Asta, pentru că respectivul edil face parte din alt partid, mai mare şi mai tare. Nu ar fi nimic de obiectat faţă de această lucrătură a aleşilor locali, că aşa-i în politică, dacă nu eşti pe fază şi nu stai mereu cu ochii în patru, odată îţi trag „tovarăşii şi pretinii” covorul de sub picioare. Problema-i că persoana care aspiră la postul cu pricina este cam controversată prin oraş şi s-ar putea ca alegătorilor să nu le placă schimbarea pusă la cale de aleşii locali.

  Cică se pregăteşte mazilirea celui mai prost spion al ţării, sau măcar al unei „zone libere”, cunoscută ca „laborator” al comuniştilor. Aşa sună cel puţin veştile, bune este drept, venite din zonele rarefiate, după ce acest „James Bond cu lămpaş”, ani de zile a făcut numai ce i-a trecut prin cap şi nu ce-i cerea fişa postului. Şefii lui s-au săturat să primească plângeri peste plângeri, aşa că au pornit un control la sânge, verificând şi minutele în care a stat în pauza de masă, la muncă. Cum era limpede că vor găsi trebuşoare în neregulă, au decis să-l tragă pe linie moartă definitiv şi irevocabil, dar nu-l pot lăsa chiar aşa de uşor să se bucure de pensie. Aşa că îl vor şi pălmui pentru câteva din prostioare, mai ales că i s-a mai propus un troc cu ceva vreme în urmă, să se retragă singurel din serviciu, în schimbul imunităţii, însă „James Bond cu lămpaş” a refuzat categoric. Deocamdată, spun cârcotaşii, se aşteaptă ca angajatul să revină din concediul prelungit de către doctori, pentru a i se servi ceaiul cu sare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura