Se zvoneşte că un director de uzină care produce curent şi care a împrumutat numele unui actor celebru, ar fi extrem de complexat şi-şi aleargă cât e ziulica de lungă toate angajatele de la lăptărie. Cu junele de prin birouri nu-şi permite de teamă că ar fi dat în gât, însă cu lăptăresele, care odinioară împărţeau porţiile angajaţilor sub formă de doftorie, omul este cât se poate de viril, cel puţin la nivel declarativ. Femeile, săracele, sunt disperate de către directoraşul comunist şi au început să vorbească pe la colţuri cum că acesta le cere să-i arate chiloţeii, nurii sau alte părţi intime. Unele n-au încotro şi de frică să nu rămână pe drumuri, mai ales că soţii lor, purtători de lămpaşe şi-au pierdut demult locul de muncă, se supun hărţuirii sexuale chiar dacă le este greaţă de directoraşul cu nume de vişină. Şi soţia lui ştie de ce ţine pe lângă ea şi de cât de pervers este însă se teme să spună ceva, aşa că acceptă toate escapadele şi toate mizeriile fără să comenteze. În schimb, amanta directoraşului comunist de la uzina de curent nu mai este dispusă să tacă şi, spun cârcotaşii, ar fi pregătită să dea tot din casă după ce în urma unei partide de amor nereuşită a avut cutezanţa să-i spună „odorului” că nu a făcut treabă, iar în schimb a primit o lecţie soră cu moartea. Urmărim cu un interes deosebit mărturia amantei când va fi gata să o depună şi promitem să o aducem la cunoştinţa tuturor.

Nişte manifeste care au împânzit în urmă cu ceva timp o zonă cu mulţi mineri din judeţ pare a fi fost produse de către reprezentantul unui partid de culoare roşie care însă se jură cu mâna pe biblie că n-are nici un amestec. Gurile rele spun că toată afacerea s-a pus pe roate tocmai la Capitală, în biroul demnitarului, iar apoi produsul final a fost adus şi distribuit cu mult spor în oraşele cu lămpaşe. Chiar dacă mesajele din fluturaşul respectiv au fost preluate ca atare din diverse publicaţii şi nu mint, problema este că politicianul care se erijează în justiţiar nu-şi asumă răspunderea pentru ele, ceea ce dovedeşte că nu este departe de cel incriminat în manifest. Aşa că totul e posibil când vine vorba de repararea imaginii unui politician.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la o firmă de sub Ce­tate, cu capital străin se petrec…

2 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a fost ales vicepreședinte al Asociației administratorilor…

2 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

I.C., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor.

2 ore ago
Hațeganul care și-a maltratat copiii în numele religiei va fi rejudecatHațeganul care și-a maltratat copiii în numele religiei va fi rejudecat

Hațeganul care și-a maltratat copiii în numele religiei va fi rejudecat

Minorii, un băiețel și o fetiță, erau ținuți închiși în casă, fără mâncare și îngrijire,…

2 ore ago
Amenințări cu o nouă variantă a virusului care produce Covid-19Amenințări cu o nouă variantă a virusului care produce Covid-19

Amenințări cu o nouă variantă a virusului care produce Covid-19

Se numeşte NB.1.8.1, iar această nouă tulpină a SARS-CoV-2, virusul care a provocat pandemia de…

2 ore ago
Crimă fără criminali (II). Cum l-au omorât câțiva pari de fasole pe Bota Gheorghe. Așa susțin anchetatoriiCrimă fără criminali (II). Cum l-au omorât câțiva pari de fasole pe Bota Gheorghe. Așa susțin anchetatorii

Crimă fără criminali (II). Cum l-au omorât câțiva pari de fasole pe Bota Gheorghe. Așa susțin anchetatorii

Conform avocatului familiei Bota, în procesul de cercetare la fața locului, comisarul șef care a…

2 ore ago