Gurile rele spun că un primar de pe la noi şi-ar fi cumpărat din bani publici, în ultimul cincinal, bunăvoinţa unui segment al formatorilor de opinie cu sume uriaşe, care se ridică la câteva milioane de lei. Omul nostru nu s-a dat în lături de a da bani pentru a avea linişte. Zvonerii susţin pe la colţuri că prestaţiile pentru această sumă au constat în ridicări de slăvi, ode conducătorului iubit şi, mai ales, protecţie împotriva derapajelor de la lege. Se pare însă, zic zvonerii, că i se apropie şi lui funia de par, cei de la anticorupţie având, cică, un dosar deschis, pe care urmează, nu peste multă vreme, să-l pună în mişcare. Şi, atunci, indiferent cât şi la cine a cotizat, vor ieşi la suprafaţă matrapazlâcurile alesului cu pricina, de se va minuna lumea de ce-a fost omul în stare să facă.
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…